De unde ne cumparam haine si cum ne alegem stilul?

Deoarece cea mai frecventa intrebare care mi se pune este de unde imi cumpar haine si tocmai pentru ca azi am inceput sa dau blogul la cunostiinte, prieteni, si am fost intrebata din nou,  nu voi mai pierde vremea si am sa va spun ca de aproape 6 ani fac shopping online. Bineinteles, nu se compara cu mall-ul, dar Cugir, orasul meu natal, nu prezinta nici urma de magazin de unde iti poti cumpara haine frumoase. Ma rog, au facut acum un outlet care mai mai ca se vrea a intra in lumea fashion-ului, dar raman la „se vrea” pentru ca nu se straduieste suficient.

Asa ca mereu faceam shopping online cat timp eram in liceu. Exista renumitele bloguri de unde am luat multe tzepe… oameni fara valori morale… si site-uri pe care te poti baza mai mult. Mai jos o sa va fac o mica lista a blogurilor DE INCREDERE  in primul rand, precum si a site-urilor de pe care eu mi-am comandat. Dar acum sa vorbim despre shopping-ul adevarat, ca doar el e cel care ne defineste stilul, nu cel online! Avand in vedere ca m-am mutat la Cluj, la facultate, am simtit odata cu asta ca in sfarsit am de unde sa-mi cumpar haine! Bineinteles, nu se compara cu Londra, de care vom vorbi in alta postare, dar e un foarte bun oras al definitivarii stilului vestimentar!!! Pe strada vad foarte multe fashioniste, dar si foarte multe fete la care pur si simplu le plac hainele, cum am spus in prima postare despre fashionste, amatoare. Fiecare, cu stil propriu, care parca atunci cand se privesc una pe cealalta vor sa se intrebe „De unde ti-ai luat asta??”…..

In primul rand, Iulius-ul bine stiut de toti care locuiesc aici, e cel mai bun inceput de shopping. Zara, Bershka, Stradivarius, Pull&Bear si…….H&M!! Mult asteptatul H&M de la Cluj…bineinteles fara cosmetice ca in alte tari, fara 6 etaje ca in Londra si fara colectia Anna Del Russo, dar e un inceput!! Astea sunt cele 5 magazine pe care eu le super-frecventez cand merg in Iulius, adica foarte des.

Apoi normal, e Polusul, unde gasesti o  multitudine de magazine si stiluri diferite, insa eu nu prea sunt fana pentru ca stau si departe si deseori imi gasesc mai mult in cele 5 magazine din Iulius. Dar acolo gasesti mult mai multe, oricum. Apoi vin magazinele din oras….va recomand Tabita,care are magazine deschise prin tot Clujul, si reprezinta un outlet cu haine import cu sau fara defecte, vizibile sau invizibile. Acolo veti putea gasi o vesta de blana de exemplu, la 100 de lei, nu 200 cat e in mall. Totul e sa aveti rabdare, sa fiti acolo cand primesc marfa, oricum primesc foarte des, insa colectiile vechi. Nu veti gasi aproape niciodata colectiile noi din magazine acolo, le este interzis sa aduca. Insa va sfatuiesc sa puneti intotdeauna pret pe calitatea hainelor, nu pe cantitate, indiferent de unde vi le cumparati!

Eu sunt genul de persoana care prefera sa isi cumpere o camasa cu 100 de lei decat doua cu 50, cizme cu 300 de lei decat trei perechi cu 100 de lei fiecare dar sa stiu ca mi-s dragi, sunt calitate si le port. Sunt si persoane care gandesc altfel, insa, dar credeti-ma, nu este important cate haine aveti, ci ce haine aveti. Pe cuvant.

Apoi mai sunt si outlet-urile import Londra, din centru si de pe Eroilor, care au ca pret 200 de lei/kg, indiferent de haine. Merita.

Totul consta in cat de multa rabdare ai sa iti cauti exact ce iti doresti, ce te defineste, si nu sa iei un lucru doar pentru ca nu mai ai rabdare sa cauti.

Acum o sa va dau lista cu site-uri si bloguri totodata, de unde eu nu am ramas dezamagita!

http://jssboutique.blogspot.com/

http://crazyfashionstore.blogspot.ro/

http://hainutecute.blogspot.ro/

http://www.wholesale-dress.net/ ( nu este aceeasi calitate ca in  poze, asta va asigur, insa sunt multe acceptabile, sa nu va luati dupa preturile ieftine de pe site, de fapt http://calculator-haine.witsonshop.ro/whole-sale.php aici trebeuie sa calculati cat este cu adevarat produsul, depinde de greutate)

http://acty-shop.blogspot.ro/

http://haineaccesoriisifardurideosebite.blogspot.ro/

http://hollyjollyclothesland.blogspot.ro/

http://www.okazii.ro (atentie la calificative!)

http://rngvintage.blogspot.ro/

http://cheaplboutique.blogspot.ro/

http://www.fffunkylolita.blogspot.ro/

http://fashiongossipgirls.blogspot.ro/

Ar mai fi muuuuulte dar nu mi le mai amintesc acum, daca mi le mai amintesc pe parcurs am sa le scriu aici…… ar mai fi Magazin No1 de pe facebook,acolo il puteti gasi si Raus de asemenea, din Targu Mures, tot pe facebook.

Sper ca v-am fost de folos, si o sa incerc si mai mult sa fac asta postand poze cu tinutele mele zilnice, combinatiile pe care le fac, de unde mi-am cumparat fiecare chestie,detaliu, si sper sa fim o inspiratie una pentru cealalta.
Sa stralucim! Roxi ❤

FEMEI VS. BARBATI. APROAPE DOUA VIETI

        Intr-un fel sau altul fiecaruia ii place sa-l controleze pe cel de langa el. Ne simtim stapani pe toate lucrurile, ajungem sa-i controlam viata, in intregul ei de multe ori. Simtim satisfactie cand totul iasa asa cum vrem noi, ne consideram fericiti si impliniti, ca putem sa ne controlam partenerul. Asta se intampla si la barbati, si la femei.
        In general, femeile tind sa fie mai posesive. Dar oare, cat sa reziste in timp tot acest control?
In  cel mai bun caz, e vorba de ani. Niciun barbat sau nicio femeie nu rezista o viata intreaga ca celalalt sa-i controleze viata, credeti-ma, si constientizati de la inceput.Niciodata nu o sa fii fericit cu adevarat si la infinit avand- aproape doua vieti.
Incercand sa inteleg de ce barbatii incearca sa-si controleze femeile, si de ce femeile incearca sa-i controleze pe ei, am descoperit si rivalitatea infinita care exista intre oameni. Nu se pot hotari care e mai presus decat celalalt. Am cunoscut barbati care aveau exact aceleasi conceptii ca acum 20 de ani, cum ca “femeia sta la cratita” si trebuie sa castige foarte putin sau chiar deloc. Am cunoscut femei obsedate de cariera care nu concepeau sa fie mai prejos decat partenerul lor.
       In timp am inceput sa inteleg tot mai bine aceasta nevoie de putere, de control, pe care si femeile si barbatii o simt. Stiam ca si eu ma simteam in siguranta cand controlam, insa nu e vorba doar de siguranta si aparenta fericire. E vorba si de nevoia de a fi un fel de Dumnezeu pe pamant.
Sunt barbati care nu concep altceva decat sa fie “capul familiei” si ca toate deciziile sa fie luate de ei, iar femeia sa taca in fata lor. Am cunoscut o familie cu trei copii in care femeia, obedienta de ani intregi, a ajuns sa indure orice umilinta din cauza faptului ca ii era frica sa evadeze, pentru copii si pentru ca nu avea unde sa se duca. Ce facem in cazuri de genul acesta? Sa nu uiti ca ai o singura viata, si daca acum nu faci ceva cu ea, cand o sa faci? Niciodata. Daca acum nu facem ceva pentru noi insine, nu o sa facem niciodata.
      Sa vorbim acum despre femei……zeitele sexului frumos, dornicele de absolut mai mult de trei sferturi din viata.
Sunt femei hotarate, si femei indecise. Sunt femei care lupta, si sunt femei care se resemneaza. Sunt femei care doresc sa fie superioare barbatilor, si sunt femei care considera ca pozitia lor este inferioara  barbatilor. Sunt femei aventuriere, si sunt femei visatoare la Fat-Frumos. Sunt femei materialiste, si femei care cauta sufletul unui barbat. Suntem diferite, dar poate pe cat parem de diferite, tot intram in cateogoria “Asa sunt femeile” macar o data in viata. Asa cum noi ii consideram pe barbati ca fiind toti la fel, asa si ne considera pe noi identice in multe aspecte. De unde asemnarea asta si legatura intre noi, daca totusi, parem atat de distincte?
Sexul..feminin sau masculin se identifica prin anumite etichete pe care fie ca vrem fie ca nu, le purtam o viata intreaga cu noi. De cate ori n-am auzit.. “ e ca toate” sau “toti sunt niste porci”. Avem insa dreptul sa punem aceste etichete? Sa nu uitam ca dincolo de aparente se pot ascunde multe calitati ascunse, insa se pot ascunde si defecte. Fiecare dintre noi a judecat macar o data o persoana de la prima impresie, utilizand din nou o eticheta, aceea ca prima impresie conteaza. Dar acea prima impresie se poate dovedi a fi falsa… iar persoana respectiva sa reprezinte cu totul altceva. De aceea nu e bine sa folosim aceste etichete nici in privinta femeilor, nici in privinta barbatilor. Pentru ca putem parea ce vrem un timp, insa adevarul despre noi iasa intotdeauna la iveala.
Tot ce putem sa facem este sa incercam sa cunoastem cat mai multe feluri de oameni, pentru a putea ne construim o imagine despre cum vrem sa ne traim viata, si cu ce fel de oameni.
Atunci cand incercam sa gasim un partener in primul rand ne uitam la aspect. Fie ca sunteti de acord cu mine sau nu, stim cu totii ca desi consideram multi dintre noi ca frumusetea e trecatoare, atunci cand cautam pe cineva de sex opus, cautam sa reprezinte in primul rand frumosul.
Dupa ce aceasta prima “sarcina” a fost indeplinita, cautam caracterul, de cele mai multe ori. Fiecare om are cate o “ea” sau un “el” potrivit pentru ea/el, care asteapta, insa de cele mai multe ori ne resemnam cu altcineva pentru ca ne e frica sa rupem tot ce am format pana atunci, si din teama ca nu vom gasi pe acel “el” sau pe acea “ea”.
Cautand perechea ideala, gasind-o si poate, nepastrand-o, o luam de la zero. Si de cele mai multe ori gasim a fi dificil sa luam totul de la inceput. Consideram partenerul anterior ca fiind ca un cont in banca pentru noi, unde am depus sentimente, ganduri, am impartasit tristeti si bucurii, si acum, am dat faliment, sau contul a disparut pur si simplu, e gol.
Cred in egalitate, cred in fericire, si cred in oameni. Cred in schimbari, si cred in dorinte. Tu crezi?
Kisses, Roxi

LET`S BE FABOULOUS, BY BEING FASHION GIRLS WITH OUR SOUL!

         O sa incep istoria blogului meu prin a-mi spune parerea despre ce inseamna o fashionista adevarata, si cand spun „fashionista” ma refer la noi, oamenii de rand, pentru ca daca e sa ai milioane de euro de cheltuit pe haine, atunci oricine e o fashionista, pentru ca in primul rand iti permiti un designer personal, si in al doilea rand iti iei o geanta clasica Chanel ca dee, iti permiti, o rochie Prada si te-ai scos. Dar eu cred, ca pentru a fi o fashionista adevarata, trebuie sa ai stralucirea aceea care sa vina din suflet in primul rand. DA! Vorbesc de atitudine, de felul in care stii sa porti o haina, indiferent cat de ieftina sau scumpa e! Nu trebuie sa avem un buget nelimitat ca sa ne permitem un stil al nostru. Trebuie sa avem inspiratie, rabdare, si sa ne placa frumosul, indiferent daca pentru celalalt e frumos sau nu.
         Unul din cele mai importante lucruri cred ca e curatenia din dulapul personal. Nu esti o fashionista daca ai dulapul dezordonat!! Asta e litera de lege. Fiecare lucru pus la locul lui isi poate spune cuvantul despre ce fel de persoana esti. Si aici nu vorbim despre faptul ca haina face pe om, dar cu siguranta ne formam o imagine despre cineva atunci cand ii privim imbracamintea, sau dulapul.
Un alt lucru important, in opinia mea, este stabilirea obiectivelor atunci cand dorim sa ne reinnoim garderoba. Trebuie sa stim ce ne dorim, sa avem rabdare sa-l gasim, si sa nu ne aruncam pe primul obiect gasit. Cat despre fetele care nu au rabdare in magazine, exista shopping-ul online, in alta postare o sa va dau cateva site-uri si bloguri cu preturi accesibile care imi plac mie cel mai mult, de 4 ani de cand fac shopping online. Daca nu aveti rabdare nici asa, ei bine, trebuie sa va faceti putin timp sa va ganditi ce va trebuie, si in magazine sa tintiti doar hainele de culoarea respectiva, stilul respectiv, etc.
O fashionista adevarata nu este o fata la care ii place sa isi cumpere haine si sa se imbrace frumos, care zice mereu „vreau sa-mi iau aia si aia”, si de fapt nu-si ia aproape niciodata… ci zice „mi-am luat” sau nu zice deloc…mai bine te abtii… cred ca aici lipseste „adevarata”….ci ea gaseste un asta un adevarat hobby! Intra in magazine de cate ori are ocazia si timp liber, urmareste bloguri de fashion si se inspira, viseaza mereu la potriviri de nuante, stiluri, inventeaza, creeaza! Si daca ea vrea sa poarte albastru cu rosu si cu verde, poarta! Pentru ca se simte bine in ele, le combina in stil personal, si punct! Iar atunci cand isi doreste o haina, si-o cumpara. Si acum o sa va intrebati cum ramane daca nu avem bani? Eu sunt genul de persoana care daca nu isi cumpara cel putin o data la 2 saptamani ceva nou, a 2 a zi merge la cumparaturi. Dar asta nu inseamna ca banii cresc pe garduri.Mall-ul e viata mea, recunosc, as investi in haine oricat as avea! Ma rog, in limita normalului! Cat despre second-uri, sunt foarte primitoare, outlet-uri sau haine import!!!!! Ele sunt mai mereu pline de Zara si H&M! Inventeaza, creeaza! Dar lupta pentru stilul tau! Am sa postez poze cu tinutele mele zilnice, pentru inspiratie, pareri si sa ne ajutam intre noi !!
          Fii fericita atunci cand esti la cumparaturi, pentru ca din fericire, moda este ceva in care cu foarte putin efort, toti putem avea talent, ea nu ne tradeaza niciodata, nu ne inseala si ne permite sa fim exact ceea ce vrem noi sa fim. Nu toti avem voce, talent la desen sau altele, dar toti putem sa ne cream propriul nostru stil care sa ne reprezinta, o viata intreaga, si putem face din asta o provocare zilnica, de care sa fim mandri.
           Acum gandeste-te, esti o fashionista adevarata sau o amatoare? Daca esti o fashionista adevarata, lupta pentru stilul tau, creeaza zilnic ceva nou, si innarmeaza-te cu rabdare! Daca esti o amatoare, e perfect si asa, nu toate suntem la fel si nu toate ajungem sa simtim in sange zilnic asta! Fiecare traieste cum ii place,sa ne acceptam exact asa cum suntem.
Kisses, Roxi.

MINTI VETUSTE, MINTI REDUSE, MINTI ILUSTRE

            De-o viata incerc sa ies din multime. Sa fiu altceva, sa fiu diferita, sa-mi gasesc propriul eu. Degeaba. Ne-am nascut ca sa traim in societate, si o sa murim inconjurati de “noi”. Ne sufocam intr-un labirint de impresii, de ganduri ale altor oameni despre noi. Nu mai reusim sa iesim din aceasta stare pentru ca ne pasa. Ne pasa prea mult de ce cred altii despre noi. Ne pasa de etichete. Ba chiar ajungem sa ni le acceptam, daca cineva crede ceva despre noi, si noi nu credeam asta pana atunci, incepem sa ne gandim daca nu cumva chiar asa suntem, cum ne-a etichetat persoana respectiva, si in timp chiar sa devenim asa.
         Mintea noastra poate sa sufere diverse transformari pe parcursul vietii..atatea cate noi dorim sa-i facem. Incercand sa evadam din multime, din noile generatii si evolutia continua a societatii, ne dorim sa fim de mai multe ori ca in perioada comunismului, cand oamenii erau mai putin stresati si  nu erau atatea tentatii. Insa sa putem prelua doar acel putin din toata perioada aceea.
Cate minti ilustre mai exista? Ma intrebam. Cat de mare e universul acesta, si cat de mult ne lasam manipulati… nu doar de mintile reduse, dar si de mintile pe care noi le credem a fi cu mult superioare noua.
        Credem ca ignoranta e cea mai buna solutie. Si cateodata asa e. Insa ignorand pe celalalt te ignori poate si pe tine, pentru ca fara sa vrei devii ca el. Chiar daca invatam ca mintea noastra sa vada inselatoria, ne  lasam inima sa se refugieze in orbire.
De aceea, transformam mintea noastra intr-un amalgam de trasaturi infinite. O lasam sa-si doreasca si trecutul, sa se multumeasca si cu putinul, dar sa-si doreasca si succesul infinit.
Dandu-mi seama ca oricat am incercat sa evadez din multime si sa incerc sa inteleg legile universului, dupa care trebuie sa ne ghidam viata, am ajuns sa-mi gasesc fericirea tot in banal. Pentru ca asta suntem si asta ne dorim. Cand suntem fericiti ne dorim mai mult, iar cand suntem nefericiti ne dorim macar fericirea pe care candva o aveam.
Dezinvoltura cu care am privit toata aceasta resemnare, nu m-a facut sa par o minte redusa. Ci doar sa inteleg ca umanul se regaseste in banal, si tot ce putem face e sa excelam dincolo de banal, avandu-l, intelegandu-l si primindu-l in viata noastra.
Am inceput sa inteleg banalul gandindu-ma la un exemplu destul de simplu. Atunci cand mancam, nu scoatem farfuriile de argint pentru noi, nu folosim paharele de cristal si nici nu mancam in sufragerie, caci facem mizerie. Dar atunci cand avem musafiri, facem toate aceste lucruri pentru ei. De ce nu facem invers? Pentru ca ne dorim sa vada lumea altceva, chiar daca noi traim in banalitate. Si in dragoste, cautam banalul chiar daca tindem spre perfectiune mereu.
In infinitul meu de ganduri, am incercat sa spal de farduri toate impresiile despre mine ale celorlalti, si sa incerc sa inteleg cum poti atinge titlul de “minte ilustra” in sufletul tau, in primul rand, si mai apoi sa incerci sa te afirmi modest, in societate, incercand sa-i atragi si pe ceilalti dupa tine si aratandu-le exact aceiasi pasi pe care i-ai facut tu ca sa ajungi unde esti acum.

Introducere in fericire…..

Buna tuturor! Sunt Roxi. Studenta la Cluj, Psihopedagogie Speciala, la Psiho. E placut sa lucrezi cu copii care au nevoie de tine, cu diferite dizabilitati, cu oameni care ar aprecia si o farama din fericirea pe care noi nu stim s-o apreciem…….Vom discuta pe blog despre absolut tot ce vreti sa stiti: de la discutii despre relatii, moda, haine, ganduri, stiri noi care ne pot interesa, o sa incercam impreuna sa inglobam intr-un singur blog tot ce ati vrea sa vedeti la un loc fara sa mai cautati in o mie de parti. Pentru asta, o sa am nevoie de sugestiile voastre, teme pe care vreti sa le abordam, pentru ca eu cred ca fiecare femeie merita sa straluceasca, din interior pana in exterior!! Asa ca, sa stralucim si sa facem istorie fetelor!

Această intrare a fost publicată pe 08/09/2012. Un comentariu